Despre Comuna Ploscuțeni

          Comuna Ploscuteni s-a format prin unirea a doua sate: Ploscuteni (comuna; zona catolica 95,96%) si Argea la sud (un sat ortodox de romi). Primele dovezi istorice referitoare la Ploscuteni sunt din anii 340 – 353 p.Chr. (dupa Ammianus Marcellinus, istoric roman din sec. IV; autorul operei Istoria romana, se pare ca ar fi vorba de anul 376) datorita prezentei vizigotilor (gotii din vest; popor germanic pagan) condusi de regele lor Atanaric (rom. ìntuneric). Acesta a dezlantuit o persecutie impotriva confratilor sai vizigoti, care imbratisasera religia crestina; a poruncit sa se construiasca un sant de aparare lung de peste 200 km., larg de 18 m si adanc de 3 m. (urmele se pot vedea si astazi pe alocuri cu o continuitate sustinuta), de la Ploscuteni de pe malul estic al raului Siret (actual NE Vrancei) pana la Foltesti (Galati) pe raul Prut (frontiera de est a Romaniei). in ciuda tuturor eforturilor depuse, au fost invinsi de Atila, regele hunilor, care i-a determinat sa se salveze prin fuga, peregrinand spre vest. in anul 410 au jefuit Roma (Italia, pe atunci Imperiul roman de Apus), iar mai apoi s-au stabilit in Spania. Din punct de vedere istoric, Ploscuteni isi datoreaza numele principelui sau viceregelui brodnic Ploskuzeny (brodnicii = populatie slava), in 1239, in urma bataliei de pe raul Kalka (sudul Rusiei), unde rusiiau fost invinsi de tatari(mongoli) in drumul lor spre vest. inspaimantati, el, impreuna cu brodnicii supravietuitori au luat-o la fuga oprindu-se dupa mai multe zile, in preajma raului Siret, pe locul viitorului sat, si azi comuna, careia i-a dat, stabilindu-se aici, numele sau: Ploskuzeny, mai apoi romanizat in timp si devenit, in pronuntia actuala: Ploscuteni. intrucat localitatea era inconjurata de o padure foarte deasa, avangarda tatarilor nu i-a mai urmarit, evident din motive strategice, evitand zona la o buna distanta, cobborand mai apoi spre sudul regiunii unde au ars, la 1241, pana in temelii primul sediul episcopal romano-catolic al cumanilor (populatie turanica/turcica, inrudita cu mongolii) de la Odobesti, pe raul Milcov (afluent al raului principal, Siret), la vest de viitoare capitala de judet, Focsani. Dupa o perioada alternata (intre 1630 – 1810) de diferite boli, inundatii, secete, incursiuni ale tatarilor si otomanilor, ale polonezilor etc. localitatea era pe punctul de a fi abandonata, datorita decimarii semnificative a populatiei cand, boierii locului, au chemat niste familii romano-catolice din Sabaoani (pe atunci judetul Roman, astazi Neamt) (115 km. spre nordul Moldovei fata de Ploscuteni) si alte sate din preajma, pentru a repopula localitatea si pentru a lucra pamantul… Lor li s-au permis niste scutiri initiale pentru a se putea organiza. Acestora le-au urmat si alte familii care au dus la formarea actualei comunitati catolice din Ploscuteni.

          Primele mentiuni cartografice se regasesc pe hartile armatei habsburgice si tariste din 1810, unde se mentioneaza prezenta unei biserici din lemn, inlocuita mai apoi – datorita inmultirii populatiei locale – cu o alta mult mai mare catre anii 1865 – 1870, tot din lemn pe locul actualei biserici, avand in preajma ei si un cimitir. Cativa ani mai apoi s-a construit o alta, la baza cimitirului vechi, actual, pe dreapta, langa „fantana de la cimitir”, pentru a sluji in preajma noului cimitir, ale carei cruci, cele mai vechi intalnite fiind, aici, din perioada 1885 – 1898. intrucat cimitirul vechi, anteriorul celui numit astfel, era pe o colina destul de inalta, spre centrul satului de atunci, nemaifiind ingrijit de mai bine de o generatie, s-a decis construirea unei noi biserici mult mai trainice (cea actuala) in 1927 (23,60 m lungime, 11,73 m largime si 16,90 inaltime pe pozitia turnului, care a devenit si clopotnita dupa 1975; anterior clopotnita (construita din lemn si vopsita in verde) se afla in curtea parohiei pe stanga sensului de intrare chiar langa trotuar) din ciment armat (pana in 1990 fiind unica de acest gen din tara). Noua biserica, din mila lui Dumnezeu, a rezistat puternicelor cutremure din 1940, 1977, 1990 etc.). Biserica actuala, ultima de altfel in discutie a fost construita pe locul fostului cimitir… unde se pare ca au existat si gropi comune datorate unor represalii sau, si mai ales, epidemii din perioada anterioara anului 1900, cand comunitatea din motive firesti a decis si schimbarea constructiei vechii biserici si a cimitirului.

          Prin Ploscuteni a trecut si marele istoric botosanean N. Iorga (1871 – 1940), in drumul sau, vizitand diferitele sate ale Romaniei, consemnand aceste impresii de calatorie in volumul dedicat localitatilor „Moldovei”. Localitatea Ploscuteni o descrie ca fiind: „Un sat bine tinut, cu cosare impletite, cu case care se pot asamana uneori cu casele-model din partea muntelui. Locuitorii au alt trai si alta fata decat ale taranilor nostri. Ploscutenii, intemeiati candva de romanul Ploscuta, sunt in adevar un sat de unguri (…). Ungurii pastreaza pana astazi imbracamintea lor, care nu se deosebeste intru nimic de aceea a satenilor de prin Bacau si Roman: barbatii poarta palaria cu margeni mici si panglica rosie, femeile sunt imbrobodite cu stergarul ca un val aruncat peste cozile facute conci, sus (birjarul nostru, un baietan roman, numeste cu despret „coarne” podoaba alba, invoalta a fruntii); fetele au panglici intretesute cu parul lor balan si flori de targ prinse in ele; camasa larga, cu arnici rosii pe maneci si la san, fota neagra, dintr-o singura bucata, stransa pe solduri, mantuie imbracamintea. Satul e catolic, desi parohul trebuie sa vie tocmai din Focsani, asa incat toata slujba o face dascalul, sau n-o face nici el. Dupa indemnul invatatorului si notarului, locuitorii au cerut un preot statornic, amenintand altfel cu trecerea la ortodoxie. Legea singura si aici ii tine asa de deosebiti de romani. Ea a pastrat desigur si limba. Sunt copii care n-o stiu mai deloc pe a noastra; femeile spun ca invata romaneste numai pentru nevoia de a se intelege cand ies din cuprinsul satului. Ei se socotesc toti unguri, numesc pe romani Oláh”.